Aceasta afirmatie o face Profesorul Ion Coja in prestigioasa publicatie „VREMEA a lui Adrian Paunescu “, în1996,in articolul intitulat :A MURIT IDEEA COMUNISTĂ? ,in care se precizeaza:
“Teoria marxistă pare indubitabil că a avut o imensă neşansă: aceea de a i se încerca aplicarea în condiţiile cele mai improprii, mai neprielnice.
Eşecul bolşevic, de aceea, nu poate fi considerat neapărat ca eşecul marxismului. Este doar o încercare nereuşită. Iar acest insucces decurge mai curînd dintr-o serie de condiţionări istorice, şi mult mai puţin din slăbiciunile teoriei, slăbiciuni care, fireşte, există, ele s-au făcut vădite pe parcursul experimentării şi sunt, credem, remediabile.
Cu atît mai puţin întemeiate sunt motivele de a pune în discuţie ideea comunistă, sau de a renunţa la ea chiar fără a o mai pune în discuţie. Marxismul este numai una din teoriile care urmăresc ideea comunistă. Alte teorii deja există şi mai ales ele sunt aşteptate să apară, prin valorificarea experienţei căpătate în anii de aşa-zisă „construcţie comunistă“ în URSS,respectiv’constructie socialsita “ in restul tarilor socialiste din Europa.
Puţin, foarte puţin din realitatea sovietică reprezintă o concretizare a teoriei marxiste, la fel cum şi această teorie, la rîndul ei, nu slujeşte decît parţial ideea comunistă…expermentata in practica .
Cum însă intenţia noastră nu este să facem o analiză critică a marxismului, ci doar să dovedim greşeala celor ce odată cu bolşevismul sunt gata să condamne şi ideea comunistă, ne vom referi cu precădere la: realitatea sovietică şi ideea comunistă, aflate într-o contradicţie aproape totală.
Foarte puţine lucruri din realitatea sovietică decurg cu necesitate din ideea comunistă.Mă voi mărgini la cîteva exemple: atitudinea bolşevicilor faţă de religie, îndeosebi faţă de creştinism.
Mi-a fost întotdeauna de neînţeles adversitatea bolşevicilor faţă de religie. Ateismul lor, deseori extrem de primitiv, nu are nici o legătură cu ideea comunistă, idee care se înfrăţeşte în multe cu religia creştină.
În mod esenţial, amîndouă au resimţit aceeaşi nevoie, a unui om nou, a edificării interioare a fiinţei umane.Pare deci de la sine înţeles ca pe viitor, într-o societate ce va încerca să se organizeze după ideea comunistă, religia să nu mai fie prigonită, ci cointeresată să participe la edificarea unei lumi mai bune.
Cel mult se va pune problema ca, distingînd între religie şi biserică, comuniştii să ajute – iar nu să oblige – biserica a se „reforma“, în concordanţă cît mai mare cu propria religie, cu menirea acesteia, cu scopul acesteia: salvarea sufletelor noastre şi a omenirii înseşi prin întruchiparea omului nou.
La fel, teza dictaturii proletariatului, reprezintă o evidentă greşeală de strategie politică. În general, despre proletariat s-au acreditat cîteva idei false şi s-a ignorat adevărul esenţial: nimeni nu e proletar de voie, ci de nevoie, neavînd încotro. În mod obişnuit, proletarul jinduieşte să devină el însuşi patron, mai devreme sau mai tîrziu. Rapiditatea cu care din rîndurile proletariatului s-a ridicat „noua burghezie proletară“ din ţările aşa-zis „comuniste“ are tocmai această explicaţie. Ideea comunistă e trădată prin „dictatura proletariatului“!
Stricto sensu ideea de dictatură a proletariatului este un non sens. În condiţiile în care proletariatul este clasa socială cea mai numeroasă, devine absurd să numeşti dictatură conducerea societăţii de către gruparea umană majoritară! Desigur, în realitate este vorba de o dictatură, dar nicidecum a proletariatului (adica a majoritatii). Ci a unui grup(partid de avangarda) cum a conceput Lenin.
Nu mult mai întemeiată este şi teza „luptei de clasă“. În omenire, în societate, funcţionează o sumedenie de temeiuri pe care oamenii se solidarizează între ei: rasă, grai, loc de obîrşie, meserie, echipa de fotbal favorită etc., etc. Un astfel de temei este şi apartenenţa la aceeaşi clasă. De regulă, oamenii se solidarizează între ei, unii împotriva altora, istoria consemnînd conflicte de tot felul: rasiale, naţionale, religioase,etc. Vor exista în lume şi conflicte de clasă, dar şi de data aceasta vom face aceeaşi obiecţie: poziţia claselor angajate în conflict este net diferită, faţă de celelalte conflicte: în conflictul dintre rase spre exemplu, fiecare ţine să rămînă el însuşi. În conflictul de clasă sunt angajate două părţi: una privilegiată şi alta care contesta privilegiile celeilalte. Contestatarii, luaţi fiecare în parte, mai curînd s-ar mulţumi cu posibilitatea de a accede în clasa contestată. O societate bine organizată pe principiul inegalităţii sociale, va fi o societate care va oferi :
(1) motive de satisfacţie pentru cei ce nu-şi pot părăsi clasa socială şi
(2) posibilitatea unei circulaţii, îndeosebi de jos în sus, între clase.
Se poate spune că societatea vest-europeană şi nord-americană au reuşit să creeze această „armonie“ socială, întemeiată în principal pe nădejdea că nimănui nu-i este interzisă ascensiunea la un statut social superior. Fiecare trăieşte cu nădejdea că pînă la urmă „va avansa social“!…
Ascensiunea socială ţi-o poate asigura şi îndemînarea la tenis, talentul de fotbalist ori de cîntăreţ, boxul, precum şi o mulţime de îndeletniciri ilegale, de pe urma cărora, îmbogăţindu-te, parvii în partea de sus a topului social. Această circulaţie pe verticala socială dă societăţii occidentale acel aer simpatic şi atrăgător îndeosebi pentru tineretul dornic a se afirma (a se afirma = a parveni pe plan social) cît mai repede.
Conflictele între clase se ivesc în măsura în care aceste clase devin impenetrabile, atît din afară, cît şi dinăuntru. Adică atunci cînd nu există posibilitatea nici pentru a urca într-o clasă superioară, nici pentru a-ţi părăsi propria-ţi clasă pentru alta, mai convenabilă. Democraţia şi liberalismul occidental au tocmai această menire: de a nu răpi nimănui nădejdea unui succes social strălucitor. De îndată ce această nădejde dispare, atmosfera devine tot mai încărcată, mai tensionată, favorabilă izbucnirii unei „revoluţii“.
Lupta de clasă nu este nici motorul dezvoltării sociale, nici inevitabil legată de ideea comunistă.
Ce rămîne atunci din ideea comunistă? În ce mai constă ea dacă o înstrăinăm cu totul de ateism, de dictatura proletară ori de lupta dintre clase ?
Raspunsul la intrebarea Dlui Prof. ION Coja rezulta din Tezele Democratieie Participative Romanesti “ si ale “ Socialismul Participativ Romanesc, in Secolul XXI” (www.pspr.forumul-social.ro),pe care le-am publicat in anul 2006.Aceste teze stau la baza Programului noului Partid Comunist Roman, publicat pe site-ul: http://pcr.info.ro , in cadrul caruia:
– Clasele si Categoriile Sociale au fost inlocuite cu “ Societatea Civila “ a carei forta motrice o constituie “Poprul Muncitor”;
-Lupta de Clasa a fost inlocuita cu Lupta Poporului Muncitor pentru Dreptate Sociala;
-Dictatura Proletariatului a fost inlocuita cu Democratia Participativa a Poporului Muncitor;
-Centralismul Democratic a fost inlocuit cu Centralismul Democratic Participativ;
– Internationalismul Proletar – a fost inlocuit cu Internationalismul Participativ ,abordat prin prisma interesului national ;
– Religia constituie o optiune libera a membrilor si simpatizantilor partidului iar
– Biserica o apreciem ca fiind un punct de reper in promovarea unitatii si continuitatii statale ,in pastrarea si transmiterea ,catre generatiile viitoare, a spiritului civic si comunitar si a traditiilor milenare ale poporului roman.
Marx spunea: Filozofii nu au facut alceva decat sa interpreteze lumea, important este sa o schimbam”.
Comunismul care are la baza Democratia Participativa si pe care il promovam din anul 2006 este un“Comunism Participativ de Dezvoltare Economico – Sociala”.
Progresul tehnic face ca omul sa patrunda tot mai adanc tainele naturii materiale si umane.Schimbarea lumii ,in bine sau rau , este determinate de oameni si grupuri de oameni care sunt supusi dogmatismului personal si de grup devenind , de multe ori, mai dogmatici decat ideologiile pe care le promoveaza.
Tocmai de aceea, esenta oricarei ideologii trebuie sa abordeze binele si interesul individual in directa conexiune cu binele si interesul colectiv , pentru ca numai astfel va putea fi promovat interesul national, la nivelul intregii societati,iar societatea va putea actiona unitar pentru supravietuire si continuitate spirituala si statala.
Dupa cum se stie, societatea reflecta imaginea de ansamblu a oamenilor care o alcatuiesc, iar oamenii, in prezent ,sunt afectati de limitele Democratiei Reprezentative.
Schimbarea clasei politice ,atat de dezbatuta in mass-media romaneasca ,nu va putea avea loc intrucat actuala clasa politica este tocmai expresia concreta a acestor limite ale Democratiei Reprezentative .
Democratia Reprezentativa determina delegarea puterii de decizie unor reprezentanti care de mult nu mai actioneaza in interesul general al celor care ii promoveaza prin vot.
Din aceste considerente ,o cerinta stringenta a prezentului o constituie inlocuirea Democratieie Reprezentative cu Democratia Participativa , singura in masura sa asigure o reorganizare a Societatii Civile si a vietii sociale si politice pe criterii de performanta individuala, dar in interesul colectivitatii ,nu in iteresul personal sau de grup.
Numai promovand impreuna interesul civic si comunitar vom putea promova cu eficienta interesul national.
Faptul ca in cadrul Democratiei Participative ,functiile de conducere nu mai sunt functii de comanda, ci de executie a hotararilor colective si de coordonare a activitatilor stabilite in comun, va fi o garantie ca alesii vor actiona in interesul societatii, iar membrii societatii vor deveni factori activi in identificarea si promovarea interesului national, in toate sferele de activitate.
Ca o concluzie se poate afirma ca in Secolul XXI progresul in plan social si politic se va manifesta cu pregnanta numai in cadrul acelor societati care vor promova cu consecvanta principiile Democratiei Participative.
In acest context, conducerea tehnocrata sau meritocrata a societatii devine iluzorie pentru cei care o promoveaza intrucat Societatile Participative isi va crea si promova propriile structuri de conducere participativa ,care vor actiona in interesul intregii societati.
Constantin Cretu
Bucuresti: 05.04.2015